Luna iulie 2014 a fost momentul când ColourB4 a ajuns și pe piața din România, iar Ambassadorul global al produsului este fotomodelul britanic Katie Price: „Eu folosesc Colour B4 de fiecare dată când îmi schimb culoarea părului…în doar o oră „această cutie magică”îmi transformă părul, lăsându-l în cele mai bune condiții și pregătit pentru o nouă schimbare de look”.
Părul meu a trecut prin multe schimbari de-a lungul timpului și decolorarea este cea de care mă tem cel mai tare. Atunci când am optat pentru roșcat ombre, am experimentat și efectele decolorării, care nu sunt deloc plăcute, însă la depigmentare nu am apelat până acum. Dupa căutări pe net, am găsit multe păreri pozitive despre acest produs și îl voi folosi a.s.a.p. Dar, vreau să decid ce culoare o să adopt (sunt convinsă că blondă nu o să îmi stea bine :)), poate tot un roșcat…cu o tentă roz!?
ColourB4 scoate pigmentul de vopsea din păr, fără să-l deterioreze în doar 60 de minute, făra amoniac sau înălbitori, ceea ce suna extrem de bine si care vine la fix atunci cand vrei o schimbare drastica de culoare, fara sa il arzi. Este recomandat atât pentru părul vopsit brunet, șaten sau roșcat.
ColourB4 este produs de către compania Medichem din UK și este numărul 1 în lume pe categoria de coloranți, are ca Ambassador global pe fotomodelul Katie Price: ColourB4 este importat și distribuit în România de către Gestione Sinistri Srl. Produsul poate fi comandat online pe www.colourb4.ro la prețul recomandat de 76.90 Lei, urmănd în următoare perioadă să se găsească în cele mai mari lanțuri de magazine, saloane etc.
Nu vreau sa fiu eu Gica Contra, dar mie mi-a uscat parul in ultimul hal si abia l-am facut sa nu mai semene a matura bunicii. Nu ti-l recomand sa-l folosesti, s-ar putea sa fii extraordinar de dezamagita, ca sa nu mai spun ca numai una dintre variante iti decoloreaza parul in varianta naturala, celelalte avand un efect minim asupra nuantei, concentrandu-se exclusiv pe pigmentul chimic aflat in par 😀
Sper sa te ajute 😀
Alexandra
Serios? Tocmai de asta voiam sa il folosesc, ca nu ataca firul. Eu am fix cutia din imgine. Din ce am vazut pe youtube parul tipelor arata destul de bine (atat cat poate arata un par vopsit:)). Merci frumos de sfat…ma mai gandesc. Te pup!
Si eu tot pe ce era pe youtube m-am bazat cand mi-am luat nu una, ci 2 cutii! M-am ofticat super tare ca nu mi-a luat mai mult de-o nuanta din culoarea naturala 🙁
Ah, damn! Dar vopseaua o scoate? Ca asta ma intereseaza. Si cum lasa? Blond sau alb?
Draga Alexandra,
Din aceasta luna produsul ColourB4 versiunea Extra este oficial si in Romania. Monitorizam constant tot ceea ce inseamna feedback si incercam sa fim cat mai aprope de consumatori. Din acest motiv dorim sa intelegem mai bine situatia prezentata de tine pentru ca in mod normal, produsul indiferent de versiunea folosita nu ar fi trebuit sa aiba efectul mentionat mai sus si asta pentru ca este un produs de top, folosit cu succes de milioane de femei din intreaga lume. Iti vom adresa cateva intrebari la care speram ca ne vei raspunde.
– Te rugam sa ne spui care era culoarea parului tau vopsit si care era rezultatul din punct de vedere al culorii la care te asteptai?
– Ai o poza inainte si dupa?
– Parul tau era sanatos?
– Ce versiune de ColourB4 ai folosit si de unde l-ai achizitionat?
– Ai citit cu atentie instructiunile de utilizare si partea dedicata de “intrebari si raspunsuri”?
– ColourB4 a reusit sa-ti indeparteze vopseaua de pe par?
Iti multumim anticipat pentru raspunsuri si in conditiile in care ColourB4 te-a nemultumit total si nu a reusit sa faca ceea ce promite, atunci te rugam sa ne scrii pe info/@/colourb4.ro si noi iti vom returna contravaloare produselor achizitionate.
O seara linistita!
Crede.ma lam folosit de nenumarate ori si ffff bun nu cum spui tu…
Și eu l am folosit,am citit și respectat cu atenție instrucțiunile dar nu a dat rezultate culoarea este aceiași doar puțin la radacina a decolorat sunt dezamăgita!
Hmm…eu mi-am decolorat si extensiile si a functionat. 🙂
Sunt foarte multe persoane care îl folosesc de “capul” lor .. de aceea nu da uneori roade și oricum diferă de la persoana la persoana istoricul parului.. gen din natural sa fii trecut direct la negru și după sa folosești ColorB4extra ar însemna sa îți deschizi nuanță de negru undeva mai aproape de culoarea ta naturală,pentru ca nu ai folosit vreo alta culoare pana acum,decât negru ! Odată ce ai avut 10 culori in cap,cel mai posibil este sa îți deschidă parul spre culoarea de dinainte .
Total de acord!
Buna ziua,
Tocmai am folosit si eu acest produs si am respectat intocmai instructiunile si NU a functionat.
A decolorat foarte putin radacina care nu mai era vopsita.Deci cum scoate pigmentul de vopsea daca mie mi-a decolorat doar radacina nevopsita? Unde aveam vopsea neagra nu se cunoaste absolut nimic. Mentionez ca nu mai eram vopsita de 2 luni tocmai in ideea de a scoate mai usor negrul din par.
NU RECOMAND! Sunt bani aruncati complet aiurea si mai si usuca parul, pe langa faptul ca o cutie costa 75 de lei.
Buna Mihaela! Acesta NU este un decolorant, deci nu avea cum sa iti decoloreze radacina. De unde l-ai cumparat? Daca esti absolut sigura ca e acelasi produs si l-ai lasat atat cat trebuie te rog sa le scrii celor care ti l-au vandut pentru ca eu am folosit de doua ori si si-a facut treaba exemplar. Poti vedea si aici:
https://walkwithad.com/2015/06/13/adio-par-roscat-colourb4/
Este extrem de important sa va infoliati parul cu folie de plastic din aceea de bucatarie…. actioneaza doar la cald. Daca nu pui folie logic ca iti va depigmenta doar radacinile deoarece scalpul emana caldura! Eu ma fac negru de ani de zile si dupa prima folosire am iesit un aramiu deschis cum numesc englezii ginger. Parul trebuie sa nu fie proaspat spalat pentru a nu il face aspru. Dupa depigmentare trebuie sa spalati foarte mult parul circa 15 min si sa folositi samponul care vine in pachet. Daca nu spalati ca lumea parul dupa depigmentare riscati sa se inchida la loc dupa aplicarea unei vopsele de par (am patit asta) imi pare rau ca nu pot pune si poze pentru a arata rezultatele. Nu va asteptati sa va faca parul alb! Nici macar decolorantul nu are aceste rezultate decat daca va ardeti parul!